Radiația solară și fotoprotecția cosmetică

Încă din Antichitate, grecii şi romanii practicau helioterapia, aceasta fiind considerată un mijloc terapeutic împotriva unor afecțiuni cum ar fi tuberculoza, rahitismul, anemia și diversele boli de piele. În secolul XX expunerea la soare în scopul bronzării devine un obicei frecvent, o modă, am putea spune, iar în ultima perioadă metoda bronzării artificiale este ușor de practicat în orice anotimp. Expunerea rațională la soare poate avea un efect stimulator asupra funcțiilor organismului, depășirea limitelor impuse poate conduce pe termen lung la o serie de neajunsuri, cele mai periculoase fiind fotoîmbătrânirea cutanată și diverse forme de cancer ale pielii. O parte din cei care se expun în mod frecvent la soare nu iau în calcul riscurile care derivă din expunerea prelungită și irațională la soare, mulți dintre ei neștiind că între momentul expunerii agresive la radiațiile solare și apariția efectelor nocive vizibile se scurge un interval de timp care poate dura între 20-30 ani. Necunoașterea acestor aspecte face ca bronzatul să se bucure de o mare popularitate, mai ales în rândul populației tinere. Radiația solară este principala sursă de ultraviolete având asupra pielii atât efecte benefice, dar și unele nocive. La suprafața pământului ajunge aproximativ 60% din energia solară și numai 1% din aceasta este reprezentată de radiațiile ultraviolete. Aceste radiații sunt de trei categorii: UVA, UVB și UVC. Acestea din urmă (UVC) sunt absorbite în totalitate de stratul de ozon, ceea ce le face mai puțin dăunătoare decât primele două categorii.

O serie de factori influențează intensitatea radiațiilor ultraviolete și anume: perioada diurnă – fiind mai puternice după-amiaza; anotimp – vara intensitatea este mai puternică decât iarna; altitudinea – intensitatea este mai puternică la munte decât la mare.

Expunerea rațională la soare imprimă pielii un aspect sănătos, strălucire și contribuie la creșterea elasticității.

Pătrunderea radiațiilor solare prin piele depinde de lungimea de undă a radiației și de proprietățile optice ale pielii. Datorită structurii heterogene și complexe, pielea poate modifica traiectoria radiațiilor prin reflexie, difracție, transmisie și absorbție.

Majoritatea radiațiilor UVB sunt absorbite de stratul cornos, 20% ating corpul mucos al lui Malpighi și 10% dermul. Cele mai multe UVA și razele vizibile traversează epidermul, dar numai 20-30% ajung la derm, fiind absorbite de melanină. Radiațiile IR traversează epidermul și dermul și ajung până la hipoderm.

Bronzatul pielii împiedică două procese separate, și anume pigmentarea imediată și pigmentarea întârziată. Pigmentarea sau bronzarea imediată constă în fotooxidarea melaninei preformate. Pigmentarea întârziată se produce după 72 ore de la expunere, fiind cauzată atât de UVA, cât și de UVB.

O piele moderat bronzată este mai rezistentă la infecții, cât și la arsuri solare comparativ cu o piele neexpusă deloc razelor solare. Radiațiile ultraviolete reprezintă o componentă esențială pentru sinteza vitaminei D, aceasta fiind extrem de importantă în absorbția, transportul și fixarea calciului, cu rol în prevenirea și tratarea rahitismului, osteoporozei și osteomalaciei.

Printr-o expunere controlată la soare se pot ameliora o serie de boli cutanate, cum ar fi dermatita atopică, pelada, acneea, eczemele cronice, lichenul plan, psoriazisul etc.

Efectele întârziate sau de durată sunt provocate mai ales de radiațiile UVB ca urmare a unei expuneri prelungite la soare.

Insolația (eritemul actinic) se produce în funcție de durata și de intensitatea iradierii, într-un interval de 2-24 ore de la momentul expunerii. Se manifestă de la înroșirea intensă a zonei expuse până la apariția flictenelor și a unor tulburări importante ale stării generale (febră, greață, vomă, cefalee, amețeli).

Pigmentarea de durată sau bronzarea debutează după aproximativ două zile de la expunere, atingând punctul maxim după 20 zile și dispărând progresiv dacă expunerea încetează. Este un mecanism regulator, fotoprotector, menit să protejeze omul de acțiunea radiațiilor solare.

Hipercheratinizarea este rezultatul multiplicării celulare a cheratinocitelor. Stratul cornos hipercheratozic îndeplinește rolul de filtru natural împotriva radiațiilor solare.

Efectele pe termen lung ale expunerii repetate și prelungite fără nicio protecție sunt mult mai grave, ajungându-se la elastoza actinică și chiar la cancere cutanate.

Fotoîmbătrânirea cutanată face ca pielea să pară pătată, îngroșată, îngălbenită, laxă, cu aspect tăbăcit. Schimbările au loc în mod gradat, distingându-se patru etape ale procesului de fotoîmbătrânire și anume:

• Fotoîmbătrânirea ușoară când pielea nu prezintă cheratoze, ridurile fiind reduse ca număr, nu se produc cicatrice, vârsta la care aceste fenomene apar fiind cuprinse între 28-35 ani;
• Fotoîmbătrânirea moderată se manifestă prin apariția cheratozelor actinice timpurii, pot apărea decolorări gălbui ușoare ale pielii, ridurile care se formează sunt vizibile, mai ales când persoana zâmbește. Vârsta la care se manifestă semnele îmbătrânirii moderate este cuprinsă între 35 și 50 ani.
• Fotoîmbătrânirea avansată se manifestă prin tegumente cu cheratoze actinice, pielea este decolorată, iar ridurile sunt permanente, cicatricile acneice fiind moderate.
• Fotoîmbătrânirea severă se caracterizează prin riduri pronunțate, cicatricele sunt severe, putând apărea și cancere cutanate. În mod obișnuit, aceste efecte apar la vârsta de 60-70 ani. Pielea fotoîmbătrânită se caracterizează prin scăderea polarității cheratinocitelor, prin infiltrații inflamatorii, nivel scăzut al colagenului, creșterea considerabilă a substanței fundamentale și elastoză. Elastoza reprezintă degradarea componentei elastice a fibrei dermice care se îngroașă și se răsucește. Fibrele degenereză într-o masă amorfă pe măsură ce fotoîmbătrânirea avansează. Se produce o hipertrofie a pielii, care ia un aspecct ridat și devine aspră la pipăit.

La persoanele care lucrează în aer liber (agricultori, constructori, marinari), are loc un proces de fotoîmbătrânire precoce, iar semnele elastozei sunt evidente mai ales pe părțile laterale ale gâtului și pe față, unde pielea se aseamănă cu cea de găină.

Cum ne putem proteja de soare

Produsele cu protecţie solară asigură bronzarea uniformă a persoanleor care se expun la soare și previn apariția și manifestarea efetelor negative menționate anterior. Un astfel deprodus eficace trebuie să aibă o serie de calități și anume:

• Să absoarbă radiațiile nocive înainte ca acestea să atingă celulele epidermului;
• Să prezinte inocuitate totală, dată fiind utilizarea repetată pe suprafețe mari și la persoane de vârste diferite;
• Să aibă o bună stabilitate fotochimică;
• Să prezinte o bună rezistență la căldură și la umiditate;
• Să fie capabil să se fixeze în stratul superficial al epidermului pentru a-și exercita rolul său protector, fără a pătrunde în profunzime. În felul acesta se asigură o protecție de lungă durată fără a fi necesară o reînnoire frecventă a aplicărilor.

Substanțele folosite în scopul fotoprotecției externe sunt de două tipuri: agenți ecran și filtre solare.

Fotoprotecția trebuie începută din copilărie, expunerea la soare trebuie evitată când copilul are sub 1 an și efectuată cu precauție în cazul copilului mic. Acesta va purta îmbrăcăminte adecvată, va fi protejat de umbrelă, și va fi protejat, de asemenea, de un produs cosmetic care trebuie să aibă un factor de protecție solară 50+, evitându-se expunerea directă și prelungită la soare.

Este recomandabil ca expunerea la soare să se efectueze dimineața și după-amiază, evitându-se intervalul orar 11-16.

Alegerea produsul cosmetic protector se va face în funcție de culoarea pielii, de zona cutanată expusă, de tipul de piele și de vârsta persoanei.

Ca regulă generală, se recomandă utilizarea gelurilor pentru corp, iar cremele vor fi utilizate pentru față. Cremele fotoprotectoare trebuie aplicate cu cel puțin 20 minute înaintea expunerii la soare, ele reaplicându-se la 2-3 ore după prima aplicare dacă persoana nu intră în apă. După fiecare baie trebuie aplicat un nou strat de cremă fotoprotectoare.

Din categoria substanțelor cu rol de ecran, cele mai des utilizate sunt: talcul, dioxidul de titan, oxidul de zinc, caolinul, oxidul de magneziu. Aceste substanțe sunt opace, inerte, asigurând protecția tegumentului prin reflexia și dispersia radiațiilor, nepermițând ca acestea să fie absorbite de piele. Deși aceste produse au avantajul unei capacități de protecție mare, ele au inconvenientul că la aplicarea pe piele formează o mască albă, inestetică, neputându-se folosi în tipul zilei.

Filtrele solare, însă, asigură o protecție foarte bună având capacitatea de a absorbi radiațiile înainte ca acestea să atingă pielea. Se cunosc filtre atât cu spectru restrâns de absorbție, cât și cu spectru larg de absorbție, reușind să asigure o protecție foarte bună pielii. Primul produs fotoprotector a apărut în Statele Unite în 1928 și a constat dintr-o emulsie de salicilat de benzil și cinamat de benzil. Acidul paraaminobenzoic a fost introdus în 1943, ulterior apărând numeroase alte produse fotoprotectoare conținând derivați de benzofenonă, de acid cinamic, de acid salicilic, de benziliden-camfor, etc.

La formularea preparatelor cu protecţie solară, alegerea agentului fotoprotector, a concentrației sale și a modului de prezentare a produsului au o importanță deosebită pentru eficacitatea protecției.

Preparatul ideal poate conține unul sau mai mulți agenți fotoprotectori, dispersați într-un vehicul care să permită formarea pe piele a unui strat uniform stabil, rezistent la apă și transpirație abundentă.

Formele de prezentare sunt soluții hidroalcolice sau uleioase, geluri, emulsii, stickuri și sunt destinate aplicării pe față, corp sau zone sensibile (nas, buze, conturul ochilor). Ele pot conține diverși adjuvanți care să le îmbunătățească calitatea cosmetică: emolienți (în soluții), umectanți (în geluri), siliconi pentru creșterea rezistenței la apă (în emusii), ceruri pentru ridicarea punctului de topire (în stickuri). Cele mai utilizate forme sunt emulsiile (lapte sau creme) de tip A/U sau U/A.

Bibliografie

• Victoria Hârjău, Dumitru Lupuliasa, Dumitrescu Anamaria. ”Dermo-cosmetologie”. Editura Polirom, 1998.
• www.discoverymedicine.com/Nancy-S-Jenny/2012/06/25/inflammation-in-aging-cause-effect-or-both/

Profesor Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa