Boala Venoasă Cronică
Cursul este găzduit pe platforma OAMGMAMR.
Ghid înscriere:
1. Accesați platforma OAMGMAMR.
2. Vă autentificați cu adresa de email și parola.
3. Identificați cursul în Pagina de cursuri.
4. Vă înscrieți la curs prin apăsarea butonului „Înscrie-mă”.
Cursul este conceput pentru asistenții medicali și oferă o abordare practică și actualizată a bolii venoase cronice.
Pe parcursul celor cinci module, participanții vor aprofunda noțiuni esențiale privind mecanismele de apariție și evoluție a bolii. Vor fi analizați factorii de risc și factorii care pot agrava boala, precum și impactul acesteia asupra sănătății cardiovasculare a pacientului. Accentul este pus pe recunoașterea manifestărilor clinice, a modificărilor pielii și a semnalelor de alarmă care necesită evaluare medicală. Este evidențiat rolul asistentului medical în observarea, monitorizarea și îndrumarea pacientului.
Cursul abordează și evaluarea practică a pacientului cu boală venoasă cronică, de la observarea edemului și a pielii până la îngrijirea ulcerului venos și prevenirea infecției plăgilor. Sunt prezentate principalele investigații și măsurile de prevenție, alături de opțiunile de management terapeutic adaptate fiecărui stadiu al bolii.
Prin informațiile prezentate, se urmărește dezvoltarea competențelor necesare asistenților medicali pentru o mai bună înțelegere a bolii venoase cronice. Un alt obiectiv este susținerea educației pacientului, a respectării tratamentului și a unei monitorizări eficiente. Astfel, asistentul medical poate contribui la identificarea din timp a complicațiilor și la îndrumarea pacientului către medicul specialist.
Curs realizat cu sprijinul companiei Alfasigma. Compania nu a fost implicată în conținutul științific al cursului!