Preparate farmaceutice topice magistrale și tradiționale

Preparate farmaceutice topice magistrale și tradiționale
 
cartea


Într-un context medical și farmaceutic în continuă transformare, în care terapia personalizată își reafirmă importanța, iar preparatul magistral revine în atenția practicii clinice moderne, avem bucuria de a vă prezenta o nouă apariție editorială de referință:

„Preparate farmaceutice topice magistrale și tradiționale”
Autori:
 Magdalena Bîrsan, Adriana Ciurba, Nicoleta Todoran
Editura Medicală, București, 2026


Lucrarea se adresează farmacistului practician, medicului prescriptor, medicului rezident și farmacistului rezident, reunind, într-un format riguros și accesibil, experiența practică, fundamentarea științifică și nevoile reale ale activității profesionale de zi cu zi.


Cartea propune un demers aplicat și actual, oferind:
🔹 50 de formule magistrale și tradiționale topice utilizate în specialități precum dermatologie, pediatrie și medicină de familie, selectate pentru relevanța lor terapeutică și aplicabilitatea practică imediată;
🔹 prezentarea completă a fiecărui preparat: compoziție și justificarea ingredientelor, tehnologia de preparare explicată etapizat, imagini originale pentru fiecare etapă de lucru, indicații terapeutice, reacții adverse, interacțiuni, condiții de păstrare și criterii de calitate;
🔹 includerea termenelor de valabilitate adaptate conform ghidurilor internaționale de preparare magistrală, cerințelor RBPF și protocoalelor utilizate în practica spitalicească din România;
🔹 un amplu capitol dedicat ingredientelor active și excipienților, ce reunește informații esențiale despre proprietăți, incompatibilități și utilizări terapeutice și cosmetice, susținute de peste 1100 de referințe bibliografice.

Un element distinctiv al lucrării îl reprezintă abordarea profund practică a tehnologiei farmaceutice, explicată etapizat și ilustrată fotografic, transformând informația teoretică într-un instrument util și imediat aplicabil în activitatea din farmacie. Totodată, această carte își propune să fie un sprijin real și pentru farmacistul aflat la început de drum, care poate nu are încă experiență practică în prepararea magistrală, dar care consideră că receptura reprezintă una dintre cele mai autentice valori și expresii ale artei farmaceutice. Prin explicațiile clare, structurate și ilustrate, lucrarea oferă încrederea și baza profesională necesare pentru a face primii pași în laboratorul de receptură.

Prin conținutul său actualizat și orientarea către practica interdisciplinară medic–farmacist, această carte susține dezvoltarea unei farmacii centrate pe pacient, în care preparatul magistral continuă să reprezinte o expresie autentică a terapiei individualizate.


📍 Cartea poate fi achiziționată:

sau prin:

  • SALUS MEDIA

✉️ office@salus.com.ro
📞 0725 488 399


Cu considerație pentru profesie și pentru toți cei care contribuie, zi de zi, la practica unei farmacii personalizate și responsabile,

Magdalena Bîrsan
Adriana Ciurba
Nicoleta Todoran


Acest site folosește cookie-uri. Utilizand site-ul esti de acord cu folosirea cookie-urilor, în conformitate cu politica noastra de utilizare a acestora. Afla mai multe!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close