Infectiile Urinare

Acestea sunt infecții care pot afecta tractul superior al căilor urinare, adică rinichii și ureterele, sau tractul inferior, care include uretra și vezica. Acestea din urmă, uretrite și cistite, sunt cele mai comune și afectează numai mucoasa de înveliș superficial.

Majoritatea cistitelor sunt provocate de enterobacterii, în special de Escherichia coli, și, într-o măsură mai mică, de Proteus, Klebsiella, Pseudomonas și Enterobacter.

În cazuri mai rare infecțiile urinare pot fi cauzate de viruși, ciuperci și paraziți. Uretritele cele mai frecvente sunt cele cu transmitere sexuală, provocate de Trichomonas vaginalis, Candida albicans și Chlamydia trachomatis.

Microorganismele care provin din intestin sau din vagin, intră prin orificiul inferior al uretrei și urcă spre partea de sus provocând infecția, care, pentru segmentul de vârstă cuprins între 20 și 50 de ani, este de 50 ori mai frecventă în rândul femeilor decât în rândul bărbaților.

În cazul femeilor uretra este mai scurtă și se deschide în apropierea rectului și a vaginului, în timp ce la bărbați se deschide la exterior, în vârful penisului, departe de anus, făcând astfel dificilă contaminarea.

După vârsta de 50 de ani crește frecvența de infecție în cazul ambelor sexe, crescând totodată și procentul de patologii prostatice în rândul bărbaților: cea mai comuna cauză de cistită la bărbați este prostatita bacteriană cronică.

Prezența unui anumit număr de bacterii în vezică nu este totuși un lucru anormal, mai ales în cazul femeilor, și, de regulă, aciditatea urinei, “spălarea” datorată micțiunii și sistemul de apărare imunitar împiedică apariția infecțiilor. Depășirea barierelor de apărare duce la infecție, care, în special la persoanele în vârstă, este deseori asimptomatică.

Există anumiți factori care pot predispune la apariția de infecții urinare, precum sarcina, diabetul zaharat, prezența de calculi renali, utilizarea de catetere, golirea incompletă a vezicii, relațiile sexuale neprotejate, utilizarea diafragmei și a prezervativelor împreună cu spermicide (care alterează flora vaginală favorizând astfel proliferarea de bacterii precum Escherichia coli), deficitul de estrogeni în perioada post-menopauză etc.

Simptomatologia se caracterizează prin durere și arsuri în timpul micțiunii, durere la nivel suprapubian și senzație de nevoie urgentă și frecventă de a urina, chiar dacă de fiecare dată sunt emise mici cantități de urină. În cazul bărbaților, uretrita determină și secreție de mucus.

TRATAMENTELE CONVENTIONALE

Tratamentul infecțiilor urinare depinde de cauza care le-a determinat apariția.

În cazul formelor bacteriene se utilizează antibiotice pe o perioadă ce poate varia ca număr de zile, în funcție de caz. În general tratamentul standard durează 3 zile. O singură administrare nu elimină în totalitate infecția, motiv pentru care, în cazul infecțiilor mai rezistente, tratamentul poate dura chiar și 10-15 zile.

Trimetoprim este cel mai indicat medicament și poate fi asociat cu Sulfametoxazol; alte antibiotice eficiente sunt Amoxicilina, Nitrofurantoina, Ciprofloxacina și Norfloxacina.

Majoritatea acestor medicamente sunt eliminate prin căile urinare și din acest motiv ajung cu ușurință la locul infecției.

Antimicoticele și antiviralele sunt utilizate atunci când agentul responsabil de infecție este o ciupercă sau un virus.

Persoanele ce suferă de infecții frecvente ale vezicii urinare pot fi tratate cu ajutorul unei terapii antibiotice continue cu doze mici, de exemplu de 3 ori pe săptămână sau imediat după un raport sexual, timp de câteva luni sau chiar ani, pentru a lupta împotriva reapariției infecțiilor.

Orice tratament trebuie însoțit de consumul unei cantități mari de lichide deoarece creșterea frecvenței micțiunii și a volumului de urină eliminat permite eliminarea majorității bacteriilor din vezică.

Obiceiul de a bea mereu multă apă în timpul zilei poate fi un bun sistem pentru a preveni recidivele.

TRATAMENTELE FITOTERAPEUTICE SI SUPLIMENTELE ALIMENTARE

Cu ajutorul fitoterapiei se poate interveni în diferite moduri pentru a trata infecțiile urinare și pentru a preveni reapariția acestora.

Înainte de toate se poate stimula diureza cu ajutorul unor plante precum Mesteacănul, Equisetum, Pirul, Splinuța, Porumbul (mătase), Cireșul (pedunculi), Păpădia, Ortosifonul și Vulturica, preparate sub formă de infuzii, de capsule, de comprimate sau de siropuri, însoțite întotdeauna de administrarea unei cantități mari de apă.

Creșterea volumului de urină și a frecvenței micțiunii “spală” căile urinare și facilitează eliminarea bacteriilor. Această “terapie diluantă” nu este însă recomandată persoanelor care suferă de insuficiență cardiacă și renală.

A doua direcție de intervenție prevede utilizarea de plante cu acțiune antibacteriană, precum Strugurii-ursului, și de Uleiuri esențiale, precum Cimbrul de cultură și Cimbrul sălbatic, Oregano, Niaouli, Pinul de pădure și Lămâiul.

Studiile clinice efectuate demonstrează eficacitatea sucului și a extractelor de Afin roșu american (Cranberry) în tratamentul și în prevenirea acestui tip de infecții.

Se pot utiliza și plante ce conțin flavonoide, precum Mușețelul, Mesteacănul, Splinuța și Equisetum, care datorită efectului antiinflamator contribuie la normalizarea stării epiteliului care acoperă căile urinare.

I – Afinul roșu american – Cranberry (Vaccinium macrocarpon Aiton) – Este un arbust mic ce crește spontan în partea de nord a Statelor Unite și în Canada, fiind cultivat în mod masiv datorită fructelor sale, utilizate în domeniul alimentar ca atare sau uscate, ori prelucrate pentru a obține sucuri și paste.

De câțiva ani extractul uscat din aceste fructe este utilizat pentru prepararea de suplimente alimentare recomandate în prevenirea și tratarea infecțiilor căilor urinare inferioare: uretrite și cistite.

Printre principiile active ce se regăsesc în aceste fructe, se numără și proantocianidinele, cunoscute pentru proprietățile lor benefice demonstrate în numeroase studii clinice.

Eficiența afinelor pare să fie pusă pe seama proantocianidinelor care se pare că au capacitatea de a împiedica adeziunea bacteriilor patogene, în special Escherichia coli, la epiteliul care acoperă peretele tractului urinar: această adeziune este de fapt o condiție indispensabilă pentru colonizarea mucoasei și pentru instaurarea ulterioară a infecției, altfel bacteriile sunt eliminate în mod constant prin urină.

Utilizarea pe o perioadă mai lungă a afinelor previne apariția infecțiilor urinare, în special la persoanele care suferă de recidive recurente, și favorizează vindecarea acestora, reducând totodată posibilitățile de proliferare bacteriană.

Utilizarea este foarte utilă inclusiv pentru a evita dezvoltarea de bacterii rezistente la antibiotice, ce provoacă infecții greu de tratat.

Efectele antibacteriene legate de scăderea pH-ului din urină încep să se manifeste numai în cazul consumului de suc proaspăt în cantități mai mari de 330 ml/zi.

Doza recomandată: 500-750 ml de suc de afine pe zi, sau 2 capsule pe zi ce conțin o cantitate de extract uscat standardizat, echivalentul unui aport de 36 mg de proantocianidine.

Reacții adverse și interacțiuni semnificative: sucul de afine și preparatele derivate din fructe sunt considerate sigure chiar și în cazul unor doze mari, ținând cont de consumul mare alimentar, în special în Statele Unite.

Administrarea de suc în cantități mari nu este recomandată persoanelor care suferă de calculi renali și uricemie ridicată, din cauza prezenței unei cantități relativ ridicate de oxalat de calciu.

Unele studii sugerează posibilitatea ca afinul american să aibă capacitatea de a mări efectul anticoagulant al warfarinei.

II – Strugurii-ursului (Arctostaphylos uva-ursi (L.) Spreng.) – Este un arbust mic, cu tulpină târâtoare și agățătoare, cu frunze sempervirescente, lucioase și coriacee, răspândit în zonele de munte din Europa centrală. În Italia crește în Alpi și în Apenini.

Componentele principale responsabile de eficiența plantei în tratamentul infecțiilor urinare sunt glicozidele fenolice: arbutina și metilarbutina, precursori ce sunt descompuși în intestinul omului în adevăratele molecule active, agliconii hidrochinonă și metil-hidrochinonă. Hidrochinona, absorbită la nivel intestinal, este conjugată în ficat ca glucuronidă și sulfat, pentru a fi apoi eliberată din nou la nivel renal în urină și pentru a-și desfășura acțiunea antiseptică.

De asemenea prezența în frunze a flavonoidelor și a taninilor, explică proprietățile antiinflamatorii și astringente ale plantei, care, împreună cu proprietățile antimicrobiene, ajută la vindecarea cistitelor și uretritelor.

Acțiunea se observă îndeosebi asupra Escherichia coli, principalul microorganism responsabil de infecțiile tractului urinar, dar și asupra Staphylococcus aureus, Bacillus subtilis etc.

Comisia E a Ministerului Sănătății din Germania recomandă utilizarea frunzelor de Strugurii- ursului pentru tratarea infecțiilor urinare, chiar dacă unele studii clinice au demonstrat eficiența chiar și în prevenirea recidivelor.

Doza recomandată: 3-4 căni pe zi de infuzie, preparată astfel: lăsați în infuzie timp de 15 minute 3 g de frunze tăiate fin în 150 ml de apă fiartă (1 cană).

Frunzele de Strugurii-ursului conțin o cantitate ridicată de tanini ce pot irita mucoasele, motiv pentru care, în cazul persoanelor care au stomacul mai sensibil, se recomandă prepararea unui macerat la rece, în locul unei infuzii, pentru a extrage la egalitate de principii active mai puțini tanini.

Macerat la rece: 9 g de frunze tăiate fin în 500 ml de apă rece timp de 6-12 ore; împărțiți în 3 doze cantitatea administrată de-a lungul zilei. Se recomandă continuarea tratamentului în dozele recomandate timp de o săptămână.

Reacții adverse și interacțiuni semnificative: preparatele ce conțin Strugurii-ursului nu sunt indicate femeilor gravide sau care alăptează, și nu trebuie administrate la copiii cu vârsta sub 12 ani.

III – Plante cu acțiune diuretică – Capacitatea lor de a crește cantitatea de urină secretată de rinichi, atunci când sunt administrate de mai multe ori pe zi împreună cu cantități mari de apă, de exemplu sub formă de infuzii, favorizează vindecarea infecțiilor căilor urinare printr-o spălare frecventă a acestora, permițând astfel eliminarea bacteriilor într-un număr mare.

Cele mai întâlnite plante cu proprietăți diuretice sunt: Pirul rizom (Cynodon dactylon (L.) Pers. și Elymus repens (L.) Gould), Cireșul pedunculi (Prunus cerasus L.), Mesteacănul frunze (Betula pendula Roth.), Porumbul mătase (Zea mays L.), Equisetum(Equisetum arvense L.), Splinuța vârfurile (Solidago virgaurea L.), Vulturica părțile aeriene (Hieracium pilosella L.), Ortosifonulfrunze (Orthosiphon aristatus (Blume) Miq.), Păpădia rădăcină (Taraxacum officinale Weber), Crețușca părți aeriene înflorite (Filipendula ulmaria (L.) Maxim.) și Frasinul frunze (Fraxinus excelsior L.).

Sfaturi pentru o alimentație corectă și un stil de viață sănătos

Prevenirea atât a bacteriuriei asimptomatice cât și a infecțiilor urinare simptomatice poate fi făcută respectând câteva reguli de igienă simple.

În special femeile ar trebui să facă duș mai degrabă decât baie, pentru a evita refluxuri de apă contaminată la nivelul părților intime. De asemenea femeile nu trebuie să neglijeze igiena după defecație, deoarece una din principalele cauze ale cistitei este infecția cu coliformi ce trec din rect în vagin.

De asemenea, femeile ar trebui să se curețe întotdeauna în direcția înainte-înapoi după evacuare și să evite utilizarea unor săpunuri agresive, spray-uri și talc pentru igiena intimă.

Utilizarea în exces a spălăturilor vaginale interne modifică aciditatea naturală a vaginului facilitând astfel pătrunderea unor eventuale bacterii patogene.

În timpul ciclului menstrual este indicat să se intensifice igiena personală.

Pentru persoanele care suferă de infecții în mod recurent nu se recomandă utilizarea de tampoane interne, spermicide și dispozitive anticoncepționale, precum diafragma.

Infecțiile transmise pe cale sexuală pot fi evitate prin utilizarea prezervativului. Urinați imediat după un raport sexual.

Este important ca persoanele care suferă de uretrită să își informeze partenerul cu privire la posibilitatea unei contaminări, chiar dacă, în multe cazuri, microorganismele sunt transmise de la persoane care nu prezintă simptome și care, deci, nu știu că suferă de o infecție.

Este indicat să purtați lenjerie intimă din bumbac și să o schimbați zilnic. Nu este recomandat să purtați colanți sau pantaloni foarte strâmți.

Nu rețineți urina și mergeți la toaletă ori de câte ori simțiți nevoia, deoarece în caz contrar dilatarea vezicii urinare poate compromite capacitatea fiziologica bacteriostatică a mucoasei vezicii.

La mare nu lăsați copiii, în special fetițele, să se joace direct pe nisip dacă nu sunt acoperiți în mod adecvat în părțile intime pentru a evita iritații și infecții.

În cazul bărbaților simptomele cistitei pot fi semnele unor afecțiuni mai grave, cum ar fi de exmplu prostatita.

Cine suferă în fiecare an de 3-4 episoade de infecție trebuie, în scop preventiv, să bea în fiecare zi o cantitate mare de lichide, pentru a stimula diureza și “spălarea” căilor urinare pentru a facilita astfel eliminarea unor eventuali germeni.

În caz de infecții beți cât mai multe lichide.

Sucul din fructe de Afin american (Cranberry) conține principii active ce pot împiedica adeziunea bacteriilor la mucoasa care acoperă tractul urinar. Astfel consumul regulat de suc de afine poate contribui la lupta împotriva dezvoltării bacteriene și poate facilita eliminarea micoorganismelor.

În formele acute se recomandă repausul la pat.

Există anumite alimente ce pot agrava simptomele cistitei: evitați așadar băuturile alcoolice, vinul, berea, condimentele, ciocolata, cafeaua, brânzeturile maturate și mezelurile.

SCHEME DE TRATAMENT

Tratamentul I

Infuzie (F.U.I. X ed.): Pir rizom 20%, Mesteacăn frunze 20%, Splinuță vârfuri înflorite 20%, Osul-iepurelui rădăcină 20%, Lemn-dulce rădăcină 20 %.