Bronsita

Cea mai mare incidență a acestei boli este înregistrată în lunile reci, demonstrând importanța factorilor climatici în etiologia sa. Dezvoltarea infecției favorizată și de iritarea mucoasei de către agenții inhalați, cum ar fi fumul de țigară sau poluanții de mediu.

Bronșita acută este caracterizată prin secreție în exces a mucusului, tuse și expectorarea de spută.

De obicei, aceasta apare ca o complicație a unei infecții de tract respirator (cum ar fi rinita sau faringita) sau ca rezultat al infectării directe cu germeni din mucoasa tractului respirator inferior si cei din boli infecțioase precum gripa, pertussis (tusea convulsivă) etc. Este totuși posibilă și infectarea directă a bronhiilor cu viruși (Adenovirus, Rhinovirus, Coronavirus, virusul Coxsackie etc.) sau bacterii (Mycoplasma pneumoniae).

Bronșita trece, de obicei, în două până la trei săptămâni, deși în unele cazuri poate dura până la trei luni până la vindecare. Fără tratamentul potrivit, bronșita se poate croniciza sau, la pacienții mai sensibili, se poate transforma în pneumonie.

Formele cronice se pot datora, de asemenea, expunerii la factori iritabili, cum ar fi fumul de țigară sau substanțele poluante.

Simptomele caracteristice sunt tusea productivă, mai ales dimineața, dificultate la respirație, la început sub stres, apoi chiar și în repaus. Diagnosticul bronșitei cronice este corect pentru un pacient care are tuse cu expectorație timp de nouăzeci de zile pe an, chiar dacă nu consecutive, după mai mult de doi ani. Dacă nu este tratată corespunzător, aceasta poate evolua în emfizem și insuficiență pulmonară.

Tratamentul cu medicamente convenționale

Terapia medicamentoasă, atunci când infecția este de origine bacteriană, se bazează pe utilizarea de antibiotice cum ar fi Amoxicilină, Tetraciclină, Trimetoprim + Sulfametoxazol, Cefaclor, Cefuroximă, Levofloxacin, Ofloxacin.

Bronhodilatatoarele pot fi utilizate pentru perioade scurte de timp pentru a facilita respirația. Cu toate acestea, trebuie luate măsuri de precauție, deoarece pot apărea efecte adverse precum tahicardia, palpitațiile și insomnia. Corticosteroizii sunt uneori utilizati în reducerea tusei și inflamației și căilor respiratorii, în special atunci când tusea persistă în ciuda vindecării infecției. Utilizarea antitusivelor reduce tusea, care totuși nu trebuie să fie complet inhibată, deoarece permite eliminarea mucusului. Expectoranții fluidizează mucusul și facilitează expulzarea acestuia.

Utilizarea AINS (Acid acetilsalicilic, Ibuprofen) sau Paracetamol ajută la reducerea febrei și a simptomatologiei bronșitei. La copii ar trebui utilizate doar paracetamolul și ibuprofenul. Umidificatoarele și nebulizatoarele pot ajuta respirația prin eliberarea căilor respiratorii temporar obstrucționate.

Tratamentul cu fitoterapie și suplimente alimentare

Bronșita acută trebuie tratată cu medicamente convenționale pentru a evita posibilele complicații pulmonare. În acest caz, fitoterapia poate acționa ca un adjuvant pentru terapie.

Pot fi utilizate: plante cu efecte antiinflamatorii și antipiretice, cum ar fi salcia, care are avantajul ca nu atacă stomacul și nu interferează cu agregarea plachetară; plante și uleiuri esențiale cunoscute pentru activitatea antimicrobiană (cimbrul și cimbrișorul, scorțișoara, lavanda, niaouli, pinul de pădure) sau plante mucolitice și expectorante (poligala, anasonul, săpunărița, iedera, ungurașul, lemnul dulce, lumânărica, muștarul sălbatic).

Fitoterapia poate, de asemenea, să intervină prin plante care favorizează creșterea imunității (echinacea, extractele de Astragalus, Uncaria sau Maitake, ginsengul siberian etc.) care pot pregăti organismul împotriva infecțiilor. Aceleași plante pot ajuta, de la momentul apariției simptomelor, ca boala să nu devină cronică.

I – Plante care conțin uleiuri esențiale – Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile foarte aromate, mai ușoare decât apa, conținute în diferite părți ale plantei: rădăcini, frunze, semințe, fructe, părțile lemnoase etc.

Extracția lor este efectuată, de obicei, prin distilare cu abur sau, eventual, prin stoarcerea coajelor de fructe la rece, precum la citrice (lămâie, portocală, bergamotă etc.).

Calitățile lor antiseptice sunt generale, dar puterea și specificitatea sunt puternic determinate de natura și cantitatea chimică a constituenților prezenți.

Esențele bogate în fenoli (timol, carvacrol, eugenol) și cele care conțin alcooli monoterpenici (linalool, geraniol, lavandă, mentol, borneol și fenol) sunt puternic bactericide, virucide și paraziticide, deși primele pot fi iritante pentru membranele mucoase, în doze mari.

Au fost efectuate numeroase studii privind puterea microbicidă a uleiurilor esențiale din anii 1930. Acest lucru a făcut posibilă clasificarea uleiurilor esențiale în raport cu puterea lor microbicidă: pentru fiecare dintre acestea a fost definit un „indice aromatic”, care exprimă numeric puterea sa.

Rezultatele sunt exprimate printr-o scală numerică de la 0,1 la 1, unde 1 reprezintă puterea maximă antiseptică.

Uleiurile esențiale cum ar fi: sovârful (sau oregano), cimbrul de iarnă, scorțișoara, cimbrul și garoafa au un indice aromatic aproape de 1 și puterea lor este mare și constantă; pinul de pădure, cajeputul, eucaliptul, lavanda, mirtul, mușcata, cimbrișorul, niaouli etc. au un indice mai mic de 0,45 și se comportă mai mult sau mai puțin ca antiseptice puternice, în funcție de microorganismul care trebuie combătut.

Pe lângă faptul că au calități antimicrobiene, uleiurile esențiale sunt și bune expectorante (niaouli, pinul de pădure, cajeputul, lemongrass-ul, eucaliptul, anasonul și anasonul stelat, cimbru și cimbrișor) eliminat de plămâni.

Pe măsură ce traversează arborele bronșic, uleiurile esențiale stimulează activitatea epiteliului ciliar și a glandelor seroase, în timp ce inhibă activitatea glandelor mucoase.

Rezultatul este reducerea tensiunii superficiale și a vâscozității mucusului, care datorită activității mai mari a cililor poate fi eliminată mai ușor prin eliberarea căilor respiratorii.

Tratamentul cu uleiuri esențiale trebuie să fie energetic și prelungit în momentul atacului infecțios, pentru a opri infecția și pentru a evita recurențele.

Paul Belaiche recomandă tratamentul cu aromaterapie pe termen lung, de lungă durată, în special în sezonul rece, chiar făcând pauze scurte pe parcursul anului și reducând foarte mult dozajul în timpul sezonului frumos.

II – Plante care conțin saponine pentru activitatea expectorantă și mucolitică – Saponinele sunt un grup mare de glicozide, adesea găsite în plante, denumite după capacitatea lor de a forma soluții solubile în apă atunci când sunt agitate. Totuși, doar anumite plante conțin saponine care prezintă o activitate expectorantă specifică.

Anumite saponine, atunci când sunt ingerate, cauzează o ușoară iritare a mucoasei gastrice, care, prin acțiunea reflexă, determină o creștere a secreției lichide în lumenul bronșic, făcând mucusul mai fluid.

Cele mai importante plante care conțin saponine cu efecte expectorante sunt: rădăcina de poligală (Poligala senega), frunze de iederă (Hedera helix), flori și rizomi de ciuboțica cucului (Primula veris), rădăcina de săpunăriță (Saponaria officinalis), flori de lumânărică (Verbascum spp.), rădăcină de lemn dulce (Glycyrrhiza glabra), plantă intreagă înflorită – părăluțe (Bellis perennis).

III – Usturoiul (Allium sativum L.) – Usturoiul are efect antimicrobian cu spectru larg: antibacterian (Gram+ e Gram-, inclusiv unele tulpini rezistente la unul sau mai multe antibiotice), antiviral (Herpes simplex, Virus parainfluenzae, Rhinovirus) și antifungic (Candida albicans și Tinea), precum și eficiență crescută împotriva celor mai frecvenți paraziți intestinali umani (viermii intestinali rotunzi, oxiurii).

Alicina și Ajoena par să fie principiile active responsabile.

În plus, usturoiul este capabil să stimuleze sistemul imunitar prin creșterea activității macrofagelor și a limfocitelor T.

Sfaturi pentru nutriție și stil de viață

Alimentația echilibrată este importantă, deoarece lipsa vitaminelor și oligoelementelor duce la scăderea imunității. În consumul de legume nu ar trebui să fie ignorate cruciferele (varză, broccoli etc.), creșonul, hreanul, ridichea, ceapa, usturoiul, alimente bogate în substanțe sulfuroase prețioase.

Chiar și oboseala, stresul și abuzul de alcool ne fac mai vulnerabili.

În caz de tuse persistentă și dureroasă, însoțită de expectorare, este important să se efectueze teste de diagnosticare pentru a determina cauza și pentru a administra tratamentul adecvat.

Pentru a fluidiza secrețiile și pentru a îmbunătăți starea aparatului respirator, rămâneți în medii cu umiditate ridicată și apelați la dispozitive care cresc umiditatea mediului.

Evitați fumatul și încăperile în care se fumează. Fumatul este cauza principală a bronșitei cronice: renunțarea la fumat duce la o îmbunătățire semnificativă a tusei și expectorației și adesea la rezolvarea completă a simptomelor chiar și la pacienții care au suferit de tuse și expectorație de ani buni. Pentru a îmbunătăți funcția respiratorie, apelați la activitate fizică ușoară (mersul pe jos, ciclismul, înotul), adaptate la vârstă și sănătate.

Cei care suferă de bronșită acută trebuie să-și schimbe adesea poziția pentru a facilita drenarea secrețiilor bronșice; poate fi utilă și lovirea, cu mâna căuș, a peretelui toracic al persoanei bolnave.

Este imperativ să se mențină o hidratare adecvată, prin consumul a cel puțin două litri de apă pe zi, pentru fluidizarea secrețiilor bronhice și favorizarea expectorației.

Nu neglijați nici măcar cea mai banală răceală, deoarece aceasta poate degenera în bronșită sau poate agrava o bronșită existentă.

În cazul tratamentului cu antibiotice, administrarea de probiotice este utilă pentru a reintegra flora bacteriană posibil distrusă.

Ar putea fi utilă și administrarea de suplimente pe bază de vitamina C și zinc.

Prof. Dr. Fausto Mearelli