Salvestrolii – probabil cea mai importantă descoperire în nutriție de la cea a vitaminelor (Dumitru Lupuliasa)
Boala canceroasă afectează aproximativ 4 din 10 bărbați și 3,5 din 10 femei. Principalii factori de risc pentru cancer sunt: tutunul, consumul de alcool, obezitatea, dieta, agenții infecțioși, stresul patologic (distresul), bolilele infecțioase cu transmitere sexuală, antecedente heredocolaterale, factori de medoi, poluare.
Fumatul și consumul de alcool generează 40-45% din numărul total de cancere, iar 30% din decesele prin cancer sunt datorate dietei și nutriției. O dietă deficitară, dezechilibrată, cu prea puține legume și fructe precum și prezența substanțelor cancerigene în dietă, joacă un rol important în dezvoltarea cancerului.
Se estimează că în organism se dezvoltă zilnic aproximativ 1000 de celule canceroase, dar ele sunt îndepărtate dacă organismul este sănătos și alimentația este adecvată.
Ce sunt salvestrolii? Salvetrolii aparțin fitoalexinelor și sunt compuși pe care plantele le sintetizează pentru a se proteja împotriva agresorilor care pot fi: fungi, virusuri, bacterii, insecte, lumină ultravioletă. Acești fitonutrienți pentru om au un efect de inhibare a cancerului. Salvestrolii provoacă distrugerea și apoptoza (moartea) celulelor tumorale, dar lasă celulele sănătoase în stare normală de funcționare. Salvestrolii sunt substanțe cu gust amar, fiind prezenți în cantități ridicate doar în legumele și fructele cultivate organic.
Salvestrolii sunt prezenți pe suprafețele rădăcinilor multor plante, deoarece acestea sunt amenințate mai frecvent de factorii de agresiune amintiți mai sus, iar în fructele mature aceștia se regăsesc în coajă. Salvestrolii reprezintă structuri chimice care devin active numai după ce interacționează cu o enzimă care este prezentă numai în celulele tumorale. Când această enzimă se întâlnește cu salvestrolii, aceștia sunt transformați într-un compus toxic pentru celula tumorală, care va muri.
Oamenii de știință britanici au descifrat acest mecanism antitumoral selectiv, utilizat de anumiți fitonutrienți din dieta noastră și anume de către salvestroli.
La începutul anilor 90 profesorul Dan Burke împreună cu grupul său de cercetare de la Universitatea din Aberdeen a descoperit un nou tip de enzimă apărținând citocromului P450, pe care a denumit-o CYP1B1 și care a constatat că este prezentă doar în celulele tumorale.
Așa cum știm, în organism enzimele citocromului P450, tipurile CYP1, CYP2, CYP3 asigură detoxifierea organismului de metaboliții proprii și de substanțele toxice, străine corpului (xenobiotice). Acestea se găsesc în principal în ficat (susținând faza I de detoxifiere) și se găsesc de assemenea și în alte organe cum ar fi intestinul subțire, rinichii și plămânii.
Alte enzime ale citocromului P450 (de tipul CYP11, CYP17, CYP19 și CYP21) sunt implicate în sinteza de substanțe care joacă un rol în reglarea celulară și în semnalizarea celulară, cum ar fi steroizii, acizii grași și prostaglandinele.
Enzima CYP1B1 poate fi găsită doar în celulele canceroase, nu și în celulele țesutului sănătos. Celulele țesutului sănătos conțin gena pentru CYP1B1, dar în condiții normale această genă nu pare să se exprime sau se exprimă doar într-o mică măsură.
Enzima CYP1B1 poate reprezenta un mecanism de autodistrugere în celulele canceroase, care s-a dezvoltat în cursul evoluției pentru a elimina selectiv celulele care au deviat de la diviziunea normală.
În anul 2002, profesorul Potter a publicat rezultatele cercetărilor prin care arăta că resveratrolul este transformat prin intermediul enzimei CYP1B1 într-un inhibitor de tirozinkinază, care este fatal pentru celulele tumorale. Resveratrolul este un fitoestrogen foarte cunoscut datorită acțiunii antioxidante, antiinflamatorii, antivirale, neuroprotectoare, având și proprietăți chemoprotective.
Cercetătorii englezi au identificat mai mult de 20 de fitonutrienți (bioflavonoizi, acizi carboxilici, stilbeni, stilbenoizi) în legume, plante și fructe, având ca numitor comun capacitatea de a induce apoptoza în celulele canceroase după activare prin intermediul enzimei CYP1B1. Aceste substanțe formează un așa numit grup farmacofor, fiind un grup de substanțe înrudite biochimic în care structura este responsabilă pentru activitatea biologică care poate fi identică cu alte structuri. Cercetătorii au numit acest grup de fitonutrienți ”salvestroli” (”salve” de la a salva și ”strol” de la resveratrol, primul reprezentant studiat).
Salvestrolii sunt substanțe care dau gust amar sau acru înțepător, aparțin grupei fitoalexinelor, substanțe produse de plante în vederea autoprotecției, așa cum am amintit mai sus.
Salvestrolii diferă între ei în ceea ce privește activitatea biologică, biodisponibilitatea, timpul de înjumătățire, solubilitatea în apă sau grăsimi. Multe plante medicinale tradiționale conțin un nivel ridicat de salvestroli.
Studiile in vitro realizate până în prezent au arătat că salvestrolii induc apoptoza în celulele tumorale derivate din creier, din sân, prostată, colon, ovar, testicul și țesutul pulmonar.
Rezultatele tratamentului (suplimentar) cu extract concentrat de salvestroli la pacienții cu diverse tipuri de cancer sunt încurajatoare.
Cum acționează? Celulele din organism utilizează salvestrolii pentru a se autocorecta atunci când se deviază de la diviziunea celulară normală. Salvestrolii funcționează ca niște adevărate forțe de ordine ale celulei, asigurând funcționarea corectă inclusiv îndepărtarea celulelor tumorale. Enzima CYP1B1 activează salvestrolii, transformându-i în substanțe toxice pentru celula canceroasă rezultanta fiind apoptoza celulei tumorale.
Salvestrolii sunt mai mult decât antioxidanții. Unii salvestroli au și acțiune oxidantă, dar nu toți antioxidanții au toate proprietățile salvestrolilor. Antioxidanții au rolul de a proteja celulele de deteriorarea ADN-ului de către radicalii liberi. Dacă deterioarea a avut loc, antioxidanții nu mai pot face nimic, în vreme ce salvastrolii continuă să acționeze pentru a elimina celulele canceroase, fiind un citostatic natural.
Putem vorbi de un mecanism de acțiune specific, țintit doar pe celulele canceroase după ce a avut loc deteriorarea celulelor.
Cercetătorii britanici au făcut o descoperire interesantă în timpul studiilor lor și anume că nivelul de salvestroli de protecție din legumele proaspete, din fructe, plante ierboase și alimente procesate variază foarte mult.
Pesticidele, în special fungicidele, au redus drastic nivelul de salvestroli din legumele și fructele cultivate convențional. Este logic, pentru că nu mai este nevoie ca planta să se apere, adică să producă fitoalexine. În plus, în ultimii 50-60 de ani selecția soiurilor de plante a condus la selectarea soiurilor care nu ami sunt bogate în mod natural în salvestroli amari.
Oamenii au tendința de a alege noile soiuri de legume și fructe care sunt uniforme ca dimensiune, culoare și formă și de a renunța la soiurile mai vechi și la cele care sunt mai puțin atractive, dar care sunt mai bogate în salvestroli.
Producătorii de alimente procesate elimină salvestrolii pentru a obține gustul, culoarea și limpezimea alimentelor, cum ar fi sucurile de fructe și uleiurile de măsline. Grupul de cercetare Burke a ajuns la concluzia că dieta actuală conține cu 80-90% mai puțini salvestroli decât acum 100 de ani.
Pentru o mai bună protecție împotriva cancerului este recomandabil să creștem aportul de salvestroli prin consumul de legume neprelucrate biologic prin consum de fructe și ierburi. Este de preferat ca legumele să fie preparate cu aburi sau prin ușoară prăjire.
Suplimentele cu salvestroli asociate cu sinergici ca biotina, niacina, vitamina C, magneziu și seleniu, precum și activitatea fizică pot aduce o contribuție importantă la prevenirea și vindecarea cancerului.
Formulări care conțin salvestroli. Până în prezent au fost utilizate două formulări separate de produse care conțin salvestrol. Formula inițială a dozei mari denumită Salvestrol Platinum conținde 2000 puncte pe capsulă, iar formula cu doză mai mică denumită Salvestrol Shield conține 350 puncte pe capsulă. Punctele de salvestrol reprezintă o unitate de măsură pentru un amestec de salvestroli cu potențe diferite.
Ingredintele folosite în realizarea acestui produs sunt 100% naturale, selectate dintr-un complex de fructe, incluzând extract de portocală amară, extract de afin, extract de mure, extract de semințe de struguri și agent de încărcare fâină de orez. Nici un fruct utillizat nu a fost modificat genetic, tratat cu pesticide sau fungicide.
Doza recomandată este între 4000 și 6000 de puncte pe zi luate la micul-dejun și prânz în funcție de indicele de masă corporală (IMC) al pacientului. Capsulele Salvestrol trebuie luate cu alimente (în timpul mesei) pentru a facilita absorbția.
Ca supliment în prevenirea cancerului, se recomandă 350 puncte pe zi la mic-dejun, iar pentru persoanele cu risc mai mare (antecedente proprii sau în familie) se utilizează până la 1000 puncte pe zi luate în timpul mesei (mic-dejun, prânz și cină).